Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, au anunțat oficial deschiderea perioadei de depunere a ofertelor pentru construcția Lotului 1 (Remetea Mare – Jebel) din cadrul autostrăzii Timișoara-Moravița.
Sorin Grindeanu a subliniat importanța acestui proiect pentru conectivitatea regională și dezvoltarea infrastructurii din zona de vest a țării. Potrivit celor doi oficiali, data limită pentru depunerea ofertelor este 11 noiembrie 2024.
Start pentru depunerea ofertelor aferente construcției Lotului 1 (Remetea Mare – Jebel) al Autostrăzii Timișoara-Moravița!, a scris Sorin Grindeanu.
Lotul 1 al autostrăzii va avea o lungime de 35,67 km, iar valoarea estimată a contractului este de 5,65 miliarde de lei (fără TVA), finanțată prin Programul Transport (PT), a precizat Sorin Grindeanu.
Termenul maxim de finalizare a proiectului este de 48 de luni, dintre care 12 luni sunt alocate pentru proiectare, iar restul de 36 de luni pentru execuția lucrărilor, a adăugat ministrul Transporturilor.
Cristian Pistol, directorul CNAIR, a detaliat elementele tehnice ale proiectului. Pe traseul acestui lot vor fi construite un pod de mari dimensiuni peste râul Timiș, cu o lungime de 1.153 metri, patru noduri rutiere și un centru de întreținere și coordonare.
Proiectul preveded și amenajarea a două parcări de scurtă durată, echipate cu stații de încărcare pentru autoturisme electrice, facilitând astfel tranziția către transportul verde, a precizat Cristian Pistol.
Conexiunea Lotului 1 cu rețeaua rutieră va fi asigurată prin patru noduri rutiere: Remetea Mare (care va lega autostrada de A1), Albina (pentru legătura cu DJ592), Timișoara Sud (conexiunea cu varianta ocolitoare a municipiului Timișoara) și Pădureni (care va asigura legătura cu DN59).
Așteptăm ca antreprenorii să depună ofertele până la data limită, 11 noiembrie 2024, pentru a începe cât mai rapid acest proiect vital pentru regiune, a declarat șeful CNAIR.
Sursa Galerie FOTO: Facebook – Sorin Grindeanu/ Cristian Pistol
CITEȘTE ȘI: